vineri, 14 august 2015

DE VACANŢĂ: BĂUTURILE ALCOOLICE

Ce e vara fără o bere rece sau un cocktail aromat?

Se zice că „alcoolul face rău la creier” (deşi nu am găsit greu articole ştiinţifice care să zică asta pentru SMişti – majoritatea vorbesc de impactul psihiatric al excesului). Dar şi apa în exces e rea.

Ca să descreţim frunţile şi pe cei care judecă extremist orice (viaţa nu e doar alb şi negru, şi nici măcar nuanţe de gri – viaţa este o multitudine de nuanţe), când ne răsfăţăm puţin (!!!) cu alcool, ajungem (cei cu forma recurent-remisivă) ceva mai greu la baston/cârjă.

Nu vorbim de teste făcute in vitro, când se îmbată celulele cu etanol şi se verifică câte mai supravieţuiesc după câteva ore. Nici de studii realizate în clinici de dezalcoolizare.

Aşadar, istoricul a numeroşi pacienţi cu forma recurent-remisivă a arătat: consumul moderat de alcool, de vin, consumul zilnic, dar şi ocazional, de cafea, şi peşte (gras sau slab), sunt benefice pentru pacienţii SM-RR. Fumatul zilnic nu e bun pentru pacienţi.

Pacienţii care au consumat cantităţi MODERATE de alcool au ajuns mai greu la EDSS 6 (sprijin pentru mers, baston/cârje/cadru), faţă de cei care nu au băut deloc.
De asemenea, cafegii au beneficiat de un efect benefic, în timp ce ceiştii (cei care beau ceai), nu.
Orice fel de peşte consumat des i-a ajutat pe SM-RR să se menţină pe picioare mai mult, faţă de cei care mănâncă peşte mai rar de o dată la lună.

Pentru cei cu forma progresivă, doar consumul de peşte este considerat benefic.




Ţineţi minte, nici nu se recomandă mai mult de un pahar ocazional!

Şi, dacă nu vă simţiţi bine după ce consumaţi alcool, e modul organismului de a spune „nu-mi place, nu mai vreau!”. Deci nu vă forţaţi, că sigur nu vă face bine.

duminică, 9 august 2015

TU CE VREI ÎN TINE?

Tocmai verificai blogul şi găsii asta:


Încep prin a remarca cât de greu le e unora să NU se autoînvinovăţească (sau să nu-i învinovăţească pe cei bolnavi) pentru orice eveniment neplăcut din viaţa lor.
Fie că dau vina pe draci bisericeşti, fie pe gânduri negative, trebuie să fie cineva de vină.

În medicina modernă, actuală, care vindecă sau ajută, pacientul este de vină în foarte puţine cazuri (ex. când conduce beat şi are accident, când bagă ca spartul zaharoase peste diabetul de tip 2, când doarme pe plajă la prânz şi face arsuri).

Dar nimeni nu-l învinovăţeşte că are pietre la rinichi şi s-a găsit una să iasă, iar acum se tăvăleşte prin pat de durere. Sau că buni a făcut accident cerebro-vascular, iar tataie infarct.

Chestia cu „câştigurile secundare” nu cred că vreau s-o înţeleg, pentru că presupune că am ceva de câştigat din a avea un profil autoimun. Ceea ce e fals. Într-un puseu am ajuns să dau şi 500 lei pe solu-medrol, pentru că „nu aveau fonduri”. Branula demnă de un titan/atlant cu vene cât ţeava de pexal mi-a lăsat o cicatrice mare pe antebraţ.


La urmă, privind „adevărul (cui, oare?) în faţă”, mă întreb: ce au unii cu gramatica, ortografia şi ortoepia? Adică, sunt oripilată de lipsa spaţiului imediat după semnul de punctuaţie, dar şi de expresii precum „dacă vrei asta în tine!”. Corect ar fi fost „dacă vrei asta pentru tine”, că e vorba de vindecare, nu de tubul de colonoscopie.

vineri, 7 august 2015

GREŢILI

Un articol din 2011, la câţiva ani după ce Grecia a fost lovită în plexul economic.
Nu mă interesează aspectele bancare şi phiso-motivaţionale, educaţia de a dormi la prânz în timpul programului sau închinarea la moaşte.

Eu am un fix cu sistemul sanitar, pentru că am văzut un reportaj realizat de euronews despre grecii insulino-dependenţi acum mult timp. Şi, bineînţeles, Ministerul lor al Sănătăţii nu le mai dădea hormonul „vieţii”. Că aşa se referă un coleg de-al meu, diabetic de copil: insulina nu miroase urât, miroase a viaţă! (cu timpul, te obişnuieşti cu mirosul, dar îl recunoşti oriunde).

Deci, prin 2008 aveau 6,6% adulţi neangajaţi, iar în 2011, 16,6%. Pentru tineri, neangajaţii s-a dublat, de la 18,6% la 40,1%. Totul în timp ce îi îndatorau aleşii...

Bun, şi s-a pus, în mod normal, întrebarea dacă bolnavii sunt trataţi la fel sau a scăzut calitatea serviciilor (accesibilitate la specialişti şi tratament) medicale.

Normal că din ce în ce mai puţini pacienţi se duc la doctor, nu neapărat pentru că nu-şi permit, ci pentru că ar sta prea mult la coadă, cabinetele sunt departe, aşteaptă să se însănătoşească de la sine şi altele.

Nu au evitat să meargă la medicul de familie sau în ambulatoriul spitalelor pentru că ar fi scump, deoarece au o coplată de maxim 5€ (cam 5 lei la noi – hai, 10 lei); ei nu s-au mai dus pentru că s-au tăiat bugetările spitalelor (~ 40%), nu prea mai au nici ei doctori, şi ar fi trebuit să mituiască pentru a sări cozile interminabile.
Sună cunoscut?
Aşa că se internau direct (au crescut internările cu vreo un sfert) la stat, şi au evitat spitalele private.
Per total, rezultatele tratamentelor din sănătate s-au înrăutăţit, din ce în ce mai mulţi oameni spuneau despre sănătatea lor că e „proastă” sau „foarte proastă”.

Disperarea i-a făcut pe mai mulţi decât media depresiilor inevitabile să se sinucidă. Dar au devenit şi nervoşi, deci atacurile violente şi criminalitatea manifestată prin tâlhării şi crime au crescut.

Oamenilor le-a fost frică să ceară concedii medicale (sună cunoscut???), şi oricum au fost tăieri bugetare, limitări de acces la servicii de stat, şi mă rog, tot ce presupune austeritatea.

Au apărut şi mai multe infecţii cu HIV, pentru că a crescut prostituţia (de nevoie) şi nu au educat niciodată oamenii/tinerii să folosească prezervativul (sunt ţară ortodoxă – nu vă sună cunoscut???). Ei, dar disperarea i-a împins şi să utilizeze droguri...

De disperare, oamenii s-au expus VOIT virusului, ca să se îmbolnăvească, pentru că aveau pensie în valoare de 700€ lunar, dar şi acces mai rapid la programele de substituire de droguri (ţineţi minte naltrexona?).

Toate reducerile astea pentru a plăti datoriile (vorbim de 2008-2011) i-au nenorocit pe oameni pentru că le-a tăiat accesul la servicii de tratament şi prevenţie.


De strâns cureaua s-a strâns şi în România, iar un lucru pe care cetăţenii nu-l cunosc e că finanţarea Sănătăţii şi Educaţiei a fost mereu ştirbită.

Mă amuză reclama TV a ANAFului, cu „plătindu-ţi taxele eşti un bun român”. Da, noi suntem cetăţeni normali – cu bune, cu rele. Plătim, şi-ncă mult comparând procentele cu străinătatea. Mâncarea e foarte scumpă raportată la venituri. Şi întreţinerea reuşeşte să ia un salariu minim în zilele de iarnă (care, conform companiei de încălzire centralizată, ţine 6 luni în România – eu n-am învăţat asta la geografie). Însă ce fac cei care redistribuie atâtea procente date Fondului de Sănătate de atâţia oameni?
Că nu iese la socoteală:
  • nu mai au spitale, deci nu e factura de utilităţi/aparatură/internări/personal mare;
  • nu decontează reactivii niciodată, deci nu cheltuie pentru analize şi nici nu se diagnostichează toţi bolnavii;
  • medicamentele, consumabilele... nu mai vorbesc.

De micşorat finanţarea programelor naţionale de sănătate, au micşorat-o (au tăiat de unde au putut, inclusiv SM cu vreo 20%). Deci, unde sunt bunii romani de la ANAF, Guvern, Ministere?

Că grecii, în supercriză, tot o duc mai bine decât românii în „creştere economică”.